Video

VIDEO | Dicționar de arbitraj: Excepția de arbitraj (Powered by ZRVP)

Excepția de arbitraj este o excepție de procedură pe care o poate invoca pârâtul atunci când este acționat în judecată cu privire la un litigiu care trebuie soluționat pe calea arbitrajului.

”Este o apărare procedurală prin care pârâtul arată că, în privința litigiului respectiv, există o clauză arbitrală în contract sau o convenție arbitrală încheiată separat prin care părțile au agreat că modul de soluționare a disputelor va fi arbitrajul și nu procedura în fața instanțelor statale”, spune Violeta Saranciuc, Managing Associate ZRVP, în această pastilă a Dicționarului de Arbitraj.

Este esențial ca pârâtul să invoce această excepție cât mai repede atunci când este chemat în judecată în fața instanței, în orice caz înainte de a formula orice apărări pe fond.

”Instanța de judecată nu va invoca din oficiu excepția de arbitraj, respectiv existența unei clauze arbitrale”, a arătat Violeta Saranciuc.

Urmărește explicația acestor termeni, oferită de una dintre cele mai bune echipe de avocați români în practica de Dispute Resolution. Azi, Pastila de Arbitraj este susținută de Violeta Saranciuc, Managing Associate Zamfirescu Racoți Vasile & Partners.

 


Urmărește episoadele anterioare:

                      Ep. 7 - Dicționar de arbitraj: Document Production
                      Ep. 8 - Dicționar de arbitraj: Locul arbitrajului și organizarea audierilor
                      Ep. 9 - Dicționar de arbitraj: Conferința de administrare a cauzei
                      Ep. 10 Dicționar de arbitraj: Bifurcarea procedurii arbitrale
                      EP. 11 Constituirea Tribunalului arbitral. Reguli generale și chestiuni practice

                      EP. 14 Dicționar de arbitraj: Arbitrul de urgență
                      EP. 15 - Secretarul Arbitral
                      EP. 16 - Administrarea probelor în arbitraj
                      EP. 17 - Ordinul procedural nr. 1
                      EP. 18 - Expertizele în arbitraj. Aspecte procedurale
                      EP. 19 - Măsurile provizorii în arbitraj
                      EP. 20 - Tactici de gherilă în arbitraj
                      Ep. 21 - Taxa arbitrală. Particularități și avantaje
                      Ep. 22 - Limba arbitrajului
                      Ep. 23 - Autoritatea de lucru judecat și efecte specifice în arbitrajul internațional
                      Ep. 24 - Arbitrabilitatea disputelor
                      Ep. 25 - Tabelul Redfern și depunerea documentelor cerute de partea adversă în arbitraj
                     Ep. 26 - Despre bifurcarea procedurii arbitrale
                     Ep. 27 - Independența și imparțialitatea arbitrilor
                     Ep. 28 - Opiniile separate în arbitraj
                     Ep. 29 - Conflictul de legi în arbitrajul internațional
                     Ep. 30 - Cheltuielile arbitrale
                     Ep. 31 - Procedura arbitrală simplificată
                     Ep. 32 - Hotărârea arbitrală parțială
                     Ep. 33 - Numirea arbitrilor

Reamintim că BizLawyer a realizat cu sprijinul firmei Zamfirescu Racoți Vasile & Partners un tutorial cu mai multe episoade, referitor la arbitrajele internaționale și activitatea firmelor românești pe acest segment de practică.

În prima parte a acestui Ghid de arbitraj – Arbitration Step by StepDr. Cosmin Vasile a vorbit despre poziționarea firmelor românești pe harta arbitrajului internațional și a explicat de ce sunt necesare consorțiile de avocați în arbitrajele internaționale. El s-a referit și la aportul echipelor locale în aceste consorții, amintind și despre avocații români care practică arbitrajul internațional în străinătate.

În al doilea episod,  coordonatorul ZRVP a aprofundat modul în care se construiește echipa de avocați ce poate gestiona un arbitraj internațional și a creionat profilul unui bun avocat de arbitraje. El a explicat, de asemenea, când se apelează la experți externi și ce rol au aceștia.

Ulterior, Dr Cosmin Vasile s-a referit la relația echipei de avocați cu clientul într-un arbitraj internațional, modul în care se aleg arbitrii, sincronizarea între client și echipa de avocați precum și administrarea probelor.

In ultimul episod al acestei serii, Dr. Cosmin Vasile a analizat aspecte precum: Momentele dificile pentru echipa de avocați într-un arbitraj I Reclamat sau reclamant? Pașii de urmat I Cum se calculează onorariile avocaților într-un arbitraj I  Durata unei proceduri arbitrale.
 



Dispute-Resolution.Center este o platformă din grupul BizLawyer ce se adresează deopotrivă profesioniștilor implicați în rezolvarea disputelor și clienților care au nevoie de asistență în astfel de cazuri.
Disputele sunt adesea complexe, costisitoare și consumatoare de timp, putând afecta indivizi, comunități, organizații, guverne sau chiar economia în anasamblu.
Prevenirea și soluționarea timpurie a conflictelor este benefică, iar portalul Dispute-Resolution.Center grupează experiențele celor mai buni profesioniști ai domeniului și aduce laolaltă resurse, oameni și know-how.



 


Urmărește secțiunea Arbitration Step-by-Step, susținută de Zamfirescu Racoți Vasile & Partners:

→   Dispute Resolution Center - Powered by ZRVP | Firmele românești pe harta arbitrajului internațional ̸ De ce sunt necesare consorțiile de avocați în arbitrajele internaționale. Cum se formează și care este aportul echipelor locale ̸ Despre avocații români care practică arbitrajul internațional în străinătate (Ep. 1)

→   Dispute Resolution Center - Powered by ZRVP: Cum se construiește echipa de avocați care gestionează un arbitraj internațional | Care ar fi profilul unui bun avocat de arbitraje? Ce trebuie să știe? | Când se apelează la experți externi și ce rol au aceștia (Ep. 2)

→   Dispute Resolution Center - Powered by ZRVP: Despre relația echipei de avocați cu clientul într-un arbitraj internațional | Cum se aleg arbitrii. Sincronizare între client și echipa de avocați | Administrarea probelor. Despre ședințele de arbitraj (Ep. 3)

→   Dispute Resolution Center - Powered by ZRVP - Despre momentele dificile pentru echipa de avocați într-un arbitraj | Reclamat sau reclamant? Pașii de urmat | Durata unei proceduri și modul în care se calculează onorariile avocaților într-un arbitraj (Ep. 4) urmat | Durata unei proceduri și modul în care se calculează onorariile avocaților într-un arbitraj (Ep. 4)

Social & newsletter

© 2017 Newskit. All Rights Reserved.Design & Development by Joomshaper

Search